pavel munteanu

Truşenii şi Cojuşna, patria vinului răzeşesc din Lăpuşna…


Am dat azi peste un articol de 70 ani vechime. A apărut în ziarul „Basarabia” la 12 decembrie 1941. E şi despre Cojuşna.
L-am transcris mai jos şi pentru voi.

Cei doisprezece kilometri, care despart Truşeniul de Chişinău, au prefăcut satul cu cele mai aurii podgorii, într-o veritabilă suburbie a Capitalei basarabene. Viile acestei comune de sonoră rezonanţă românească, împinsă tocmai prin orice şi letopiseţe, sunt principala preocupare a locuitorilor.
Dacă Talmazul Tighinei l-a dat pe academicianul basarabean Ştefan Ciobanu, dacă Izvoarele Orheiului l-au dat pe Vasile Bârcă, dacă – ne referim la trecut – Căuşanii Tighinei l-au dat pe Alexei Mateevici, iar Cubolta Soroca – ca să ne întoarcem iarăşi în actualitate –  l-a dat pe Pan Halippa, Truşeniul l-a legănat din fragedă şi înmugurată pruncie pe cel mai cald povestitor al Basarabiei, pe Gheorghe Madan, a cărui operă a pătruns pe toate băncile şcoalelor secundare.

Toţi prunii şi cireşii peisagiului trosneau, toate clipele de voie bună şi scârbă ale moldovenilor din coasta Chişinăului, toate „brujiturile”, „şotiile” şi „şăgile” copiilor cu neastâmpărul verii în muşchii de la picioare, toate cântecele de dor şi de bucurie ale codoanelor, toate chiuiturile flăcăilor cu visdoage la cozoroc, toate se dilată în scrisul lui Gheorghe Madan, luând proporţii de adevărată epopee, în care sufletul moldovenimii trece senin peste toate urgiile vremii, păzindu-ş integritatea fiinţei.

Truşenii – şi alături la patru kilometri – Cojuşna, sunt patria vinului răjesesc din Lăpuşna. Aici puteai gusta în fiecare toamnă … porumbel a „Aleppo-ului” şi puteai strânge în oscilaţiile nasale tămâia suculentă a adevăratului „Muscat”, de culoare vişinie şi cu ciorchine ondulate ca o pieptănătură de domniţă. Tot aici, dacă timpul te reţinea mai mult, încolo înspre Sf. Dumitru, „rara neagră” îşi pârguia pieliţa cafenie de mulatră şi mustul se imprima pe vârful limbei ca un tonic cu puteri miraculoase.

Truşenii mai au o poiană ascunsă între două costişe de deal, numită Zăpenii, unde vara soarele se culcă mândru la pieptul pământului, iar iarna crivăţul bate la uşă mult, până când îşi desface aripile.

Un lac, ca în poezia lui Lamartine, o moară ca în literatura lui H. Suderman, pădure multă ca în prozodia lui Arthur Rimbaud şi tot aşa de multă linişte, ca şi setea de linişte a lui Erich Maria Rilcke, -acesta a Zăpenii.

De aici porneau întotdeauna buchetele de flori de câmp, având în mijloc piperul cimburelului, ale fetelor cu casânci albastre, care se strecurau Duminica dimineaţa, până-n liturghie, pe străzile oraşului desfăcându-şi coşuleţele cu cireşe albe şi felii rubiconde de unt. Odată cu cireşele rămâneau şi florile, ca o amintire a crudei frumuseţi ruraline, rămâneau şi ochii măslinii cu doi cercei de sprâncene ca o cheotoare, ce împreunează două depărtări într-o singură apăsare de zâmbet.

Satele din care porneau milioanele
În fiecare toamnă, Truşenii şi Cojuşna trăiau adevărata simfonie a muncii creatoare. Arta de a împacheta minunea roză şi galbenă ca jadul a strugurilor, care se rânduiau în cutiile dreptunghiulare, aşezaţi de degetele grele ale sutelor de fete mari, forma o neîncetată izvorâre de milioane. Strugurii luau calea străinătăţii pentru a reprezenta bucuria rodniciei româneşti, iar milioanele intrau în gospodăriile albe ale răzeşilor din Truşeni şi Cojuşna.

Este interesant de remarcat, că în vreme ce în alte sate, unde viţa nobilă de vie nu avea atâta trecere şi unde producătorii direcţi formau o plagă pentru întunecimea mintală a ţărănimii, în Truşeni şi Cojuşna se bea foarte puţin, se bea cu foarte multă cumpătare, numai oaspeţii ce ar fi trecut incidental prin patria lui Gheorghe Madan se bucurau de specifica simpatie şi sinceritate basarabeană, când lichidul arămiu şi transparent se revarsă darnic în pahare cu fundul îngust şi gura largă.

Truşenii şi Cojuşna erau permanenţi furnizori ai oraşului cu toate produsele alimentare.

Căruţele cu un cal ale negustorilor din Truşeni şi Cojuşna, ca să întrebuinţăm o expresie a lui Virgil Carionopol, aduceau în fiecare zi dimineţile la oraş şi calitatea mărfii lor era întodeauna deajuns de preţuită.
-Moşule, da nişte brânză bună de vacă nu ai? – îl întrebai convins că nu te va refuza.
-Avem, cum să nu avem, dar nu aici, lasă mata, că mâine dimineaţă ţi-aduc acasă, – îţi răspundea moşneagul ferm convins să te servească.

Şi-ntr-adevăr, a doua zi, moşul oprea căluţul dinaintea uşii şi-ţi întindea un coş cu câteva spornice kilograme de brânză albă ca hârtia velină.

Corectitudinea în comerţ a acestor săteni şi iscusinţa cu care se făceau utili şi lor şi publicului consumator sunt proverbiale.

Sub regimul comunist din anul trecut gospodarii aceştia ai Truşenilor şi Cojuşnei au fost forţaţi să-ţi ascundă produsele muncilor lor, întâiu, pentru a nu fi smulse şi trântite în kolhoz şi în al doilea rând, pentrucă prisosul pe care-l aveau şi îl vindeau la piaţă ar fi atras privirile pofticioase ale celor ce erau în seculară concurenţă comercială cu ei: jidanii.

Jidanii, organizaţi în echipe, cutreerau satele şi puneau mâna sistematic pe recolta de struguri, sub pretext că e nevoie de struguri la Moscova, unde sunt câteva fabrici de vin de extraordinară calitate.

Ei n-ar fi putut să-ţi realizeze scopurile dacă nu s-ar fi găsit un nevrednic de fierar, devenit preşedinte al Sel-Sovietului din Truşeni, care le-a pus la dispoziţie toate mijloacele necesare spre a constrânge pe gospodari.

Şi după cum mărturiseşte astăzi gospodarul Matei Vâlea din Cojuşna, că rublele sovietice nu aveau greutate, fiindcă  „ei erau deprinşi cu miile româneşti”, însemnează că banul sovietic devenise odios pentru mulţimea comercianţilor noştri săteşti, care prin fineţea lor naturală, pricepuseră că banul sovietic nu se poate pune de o parte.

Lumii din Cojuşna îi pare mult până la primăvară…

Roada culeasă din vii în toamna acestui an a fost inferioară. Ţăranii povestesc cu o îndoită melan… … curmezişul intenţiunilor lor de a dobândi din vii o recoltă tot aşa de frumoasă ca şi-n ceilalţi ani.
-A da Dumnezeu şi-om ajunge cu bine la primăvară, atunci ne-om  apuca sdravăn de lucru şi-om câştiga ceeace am pierdut.

Bine că am dovedit să îngropăm viile! – aceasta este concepţia optimistă, care animează astăzi cea mai producătoare regiune a judeţului Lăpuşna.
Vorbind în genere despre comerţul lăpuşnean, trebuie să accentuăm, că Truşeni şi Lăpuşna sunt un fel de Oltenie a comerţului basarabean. Gospodarii aceştia ştiu întodeauna să satisfacă cerinţele oricărui consumator, sunt foarte cinstiţi în comportarea lor cu banul şi au veleităţi concrete de a … fiindcă pârjolul din anul trecut le-a stricat socotelile.

În momentul de faţă chiar, când unii plângăreţi au început să se alarmeze zadarnic, că pe piaţa Chişinăului încep să lipsească alimentele, Truşenii şi Cojuşna – aceste două sate de care se leagă amintiri mari – alimentează cu aceiaşi intensitate şi aproape cu exclusivitate piaţa Chişinăului.

Ţăranii truşeneni şi cojuşneni sunt cel puţin predispuşi a se preta la speculă, fiindcă au înnăscut simţul necesităţilor comerciale, înţelegând şi toate greutăţiile prezentului.

S-or porni horele şi iubirile…

Poate dintr-un instinct de autoconservare, pe care nimeni nu l-ar fi putut bănui, poate pur şi simplu dintr-o concepţie practicistă a vieţii, care le-a permis să întrevadă viitorul, toamna anului teroarei roşii în Truşeni şi Cojuşna a fost lipsită de nunţi. Căsătoriile, în afară de cele câteva ale unor epave ale satului, s-au oprit la jumătate de prag, aşteptându-şi vorniceii şi cântecul vioi al miresei.

În Basarabia, de obiceiu, toate nunţile se fac toamna, când se prelinge din teasc răvacul şi când cămările sunt pline cu de toate. Primăvara viitoare va schimba acest obiceiu nu pentru totdeauna, ci numai pentru un singur an.

Abia se aşteaptă ca să înflorească zarzării, ca să se pornească nunţile cu conăcari şi hore îndrăgite, că se-nfioară şi firea de veselie pământului, care scăpând de o urgie, îşi întemeiniceşte gospodăria viitoare.

Vor răsuna din nou drumurile de mulţimea sarabanelor încărcate cu nuntaşi şi în mijlocul a două săptămâni, odată cu ivirea zorilor unei sărbători, vor străluci şi merii iubirilor descătuşate.

Un an şi jumătate n-au mai răsunat casele răzeşilor acestora de voie bună şi optimism pornit de muncă, iar primăvara viitoare e aşteptată cu o nesăbuită încordare şi cu o încredere oarbă în viitoarele destine ale neamului românesc.

Impresionant e cazul plugarului Toader Madan din Truşeni, care în fiecare zi îşi alintă fierul plugului, uitându-se cu tristeţe la zăpada care a invadat câmpurile. I se pare un an până la primăvară.

Aşa se sfinţeşte vrednicia românească

Nu putem încheia până ce nu vom sublinia şi faptul, că aceste două sate din inima Lăpuşnei s-au încadrat definitiv şi temeinic în viaţa românească ce începe în Basarabia.
Atât în Truşeni, cât şi în Cojuşna, intelectualii în frunte cu preoţii şi învăţătorii au reuşit să reînfiinţeze cămine culturale. Căminul cultural „Reînvierea Naţională” din Truşeni a şi pregătit programul de activitate pentru viitor.
Ambele comune au isbutit să subscrie pentru Împrumutul Reîntrăgirii peste 400.000 lei, sumă ce denotă importanţa ce-o acordă locuitorii acestor sate operei de reconstrucţie naţională.
Dacă vom adăuga la aceasta, că şcolile funcţionează cu un număr bogat de elevi, că instituţia premilităriei se dezvoltă în cele mai îmbucurătoare condiţiuni, că bisericile îşi pot găsi în sufletul locuitorilor terenul favorabil pentru transfigurarea religioasă, ne putem da seama ce temelie de vrednicie românească se pune în satele din coasta Chişinăului şi dece un bun gospodar din Truşeni, când i s-a  cerut să subscrie pentru împrumut, s-a exprimat:
-Şi cămaşa mi-aş da-o. Eu ştiu ce înseamnează războiul şi mai ştiu ce-ar fi însemnat dacă n-ar fi fost acest războiu.

Sergiu Matei Nica


Categorised as: istorie, politică şi administraţie publică


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>